But in the end we were made to be apartLike separate chambers of the human heart...
linkin park - burning in the sk...
14 decembrie, 2010
14 noiembrie, 2010
O oră de ploaie înseamnă exact volumul unei mări de mici dimensiuni. Hectolitri după hectolitri se abat asupra noastră, dar, asemenea furnicii care poate căra greutăţi de zeci de ori mai mari decât propriul corp, nici noi nu ne simţim împovărţi.
Oceanul nu a uitat că ne-am născut în adâncurile sale şi ne-a dat cumva de urmă. Îl ghicim cu greu sub noua sa formă de confetti....
11 octombrie, 2010
10 septembrie, 2010
Cred că te-ai speriat când m-ai văzut cu foarfeca în mână în dormitorul nostru, unde nimic nu mai părea să fie întreg [nici măcar eu]: bucăţi de poze pe covor şi pe pat, haine sfâşiate de lamele foarfecii, lampa mea de pe biroul tău spartă, rujuri aruncare peste tot, dâre de culoare fără rost sau gust, amintiri împrăştiate. Da. Erai speriat. Am citit asta pe chipul...
01 septembrie, 2010
Am nouazeci de ani. Sau nouazeci si trei. Ori una, ori alta.
La cinci ani, stii si cate luni sunt de cand te-ai nascut. Chiar si la douazeci de ani stii ce varsta ai. Am douazeci si trei de ani, spui, sau poate douazeci si sapte. Insa dupa treizeci incepe sa se intample un lucru ciudat. La inceput e doar o usoara poticneala, o clipa de sovaiala. Cati ani ai? A, am... incepi...
23 iulie, 2010
Aş fi putut. Nu vom ajunge niciodată să înţelegem semnificaţia acestor vorbe. Căci în toate momentele vieţii noatre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi – brusc – mâna destinului ne schimbă universul.
la râul Piedra am şezut şi-am plâns – paulo coelho ...
20 iulie, 2010
O tot privesc de ceva vreme. De vre-o lună. X-urile făcute pe calendar de colegul de cameră mă ajută să ţin socoteala. 42 de zile. 42 de seri de privit. 42 de dimineţi de stat în spatele perdelei vechi şi îngălbenite.Eu locuiesc la etajul 3 într-un bloc cu 4 etaje. Ea, peste drum, la 6 într-un bloc-turn. Eu n-am balcon. Doar un geam murdar şi uneori aburit. Ea are...
02 iulie, 2010
All I know is that you're so nice. You're the nicest thing I've seen. I wish that we could give it a go... see if we could be something...
I wish I was your favourite girl and I wish you thought I was the reason you are in the world. I wish my smile was your favourite kind of smile and the way I dressed was your favourite kind of style.
I wish you couldn't figure me out,...
31 mai, 2010
Ieri am fost la tara, si, avand in vedere ca bunicul meu a primit o bicicleta noua [de dama, mov, cu un scaun groaznic si incomod si cu torpedo], bineinteles ca am incercat-o. Primul drum a fost asa, experimental, ca atunci cand mama gusta supa inaintea mea sa ma asigure ca nu-i acra, iar apoi imi spune ‘cred ca-i buna… nu stiu. Vezi si tu.’ si peste vreo 3 ore, in...
25 aprilie, 2010
Linistea profunda a inserarii este foarte ciudata. Ne simtim de parca am fi intr-o alta lume. Stam asezati alaturi, pe veranda. Incerc sa incep o conversatie, un cuvant sau doua, abia murmurate, care se pierd de indata in oceanul pustiu al tacerii. In ce limba vom putea vorbi unul cu altul? Folosim limbi diferite. Asa incat ramanem tacuti. In aceasta lume a tacerii, fiecare...
03 aprilie, 2010
el: hey >:D<
Pauza.
ea: hi :)el: ce faci?ea: nimic importantel: orice faci tu e important pt mineea: o fiel: >:D<
ea: ;)
Pauza.
el: esti suparata?ea: nuel: asa pariea: da?el: ahaea: okayel: deci?ea: ce?el: esti?ea: Doamne... nu...el: atunci de ce vb asa?ea: asa cum?el: in doru’ leliiea: o, ma lasi?el: vezi?!ea: a fost o zi nasoalael: de ce?ea: nu conteaza :-jel:...
18 martie, 2010
E cald si e soare si e dupa-masa. Campul e acoperit de o zapada verde a verii. Nu sunt flori, cu exceptia unor albastrele umbrite de un stejar. Ea alearga la ele si se asaza cu fata spre ele si le miroase. El se asaza langa ea, cu spatele sprijinit de trunchiul copacului. Ea incepe sa mangaie florile, sa se joace cu ele si chiar sa le cante. El o admira facand asta, desi...
04 februarie, 2010
Zi nasoală. Ba nu. Zi de rahat. Ajunge acasă de la biroul ei îngust și aglomerat ca și interiorul craniului șefului ei. Își trântește geanta și haina pe cuier, dar nu-l nimerește. Intră în baie și mai apoi în cada goală. Acolo poate gândi limpede. Deci. Să recapitulăm ziua de azi. Dimineaţă mi-am uitat agenda pe birou. Pe biroul de acasă. A trebuit să mă întorc după...
16 ianuarie, 2010
12 ianuarie, 2010
02 ianuarie, 2010
Deschide plicul și citește: “Ne pare rău pentru pierderea suferită.” Închide ochii, și se roagă ca atunci când îi va deschide va citi “Sunt bine, dar nu pot veni acasă.” Măcar atât. Un amărât de ‘bine” și un nenorocit de “sunt”. Dar nu. Scrisoarea refuză; ii place mai mult scrisul imprimat decât creionul. Îl urăște pe Tudor. Tudor urăște scrisoarea. O urăște dinainte să...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)