13 decembrie, 2009

24 de ani plus minus ultima vreme



Ceea ce urmează e o parte din ceva mai…mare :). Sper să vă placă.

Se îndreaptă spre bloc, când vede o tipă cam de 1.60 cărând o valiză de 1.25 după ea. Se apropie de scările de la intrare și vede că ea nu se prea descurcă cu valiza.
-Te ajut?
-Mnu..
-N-o să poţi urca scările.
-Bine.
El prinde de roţile geamantanului și o ajută să-l urce.
-Te-ai mutat aici?
-Nu. Am venit în vizită.
Tudor râde. Ea se uită la el și îi dă de inţeles că nu a glumit.
-A…merg să chem liftul.
El se uită la numerele care se aprind când liftul ajunge în dreptul etajului, iar ea ajunge lângă el, respiră adânc și se uită la numere. Tudor ar vrea să o privească, să o vadă mai bine, să-și formeze o părere, dar îi este rușine. Liftul ajunge, iar el îi deschide ușa. Ea intră trăgând de geamantan, apoi îi face loc și lui.
-Eu merg la 9.
-Eu mai sus…șoptește el, și apasă pe buton, uitând etajul la care locuiește el în realitate.
Liftul pornește. Ea își alege o piesă de pe telefon, și așa îi dă răgaz lui să o privească. Are puţin peste 1.60, deci a apreciat corect. E șatenă și are o șuviţă mov, în partea în care părul îi mai lung. E tunsă asimetric și are breton. Poartă ochelari cu rame negre și e fardată cu verde și albastru, dar nu foarte strident. Bine, poate puţin strident. Poartă o căciulă neagră cu un ciucure în culori pastelate. Are o jachetă bleu-marin și o eșarfă cu verde, albastru, mov, bej și încă ceva nuanţe asortate. Are cercei mari, rotunzi, înfășuraţi cu aţă în culorile eșarfei. Toate culorile pe care le poartă sunt pastelate și sunt specifice toamnei. Poartă o fustă verde, asortată cu jacheta, și cu broderie bej. Are ciorapi în dungi, ca eșarfa și niște botine bej închis. Parcă toate ar fi venit într-un pachet: căciula, ciorapii, eșarfa, jacheta, fusta, cerceii, botinele, ochelarii, broderia, ciucurele, șuviţa și fardul relativ strident, menite să fie purtate împreună.
-Ești frumoasă…
Ea își dă jos o cască, se apleacă puţin în faţă și se uită peste ochelari:
-Hă?
-Ăăă…etajul. Am întrebat la ce etaj mergi, rânjește.
-Păi 9. Ţi-am mai spus odată, ai apăsat pe buton și din câte îmi dau eu seama, suntem deja în mișcare…
Tudor zâmbește și se uită la podea. Ştie că ea are dreptate și că scuza nu a ţinut. Speră doar că ea nu a auzit ce a spus, de fapt.
-Şi tu ești frumos, spune ea uitându-se la bec, zâmbind și strângând mânerul valizei. Din casca care atârnă lângă nasturii mari și negri se aude ‘James Blunt – 1973’. Tudor începe să mimeze versurile când piesa ajunge la refren, uitându-se în același timp deasupra ușilor liftului. Ea se uită la el și zâmbește:
-Ai gusturi bune.
-Şi tu.
-Ştiu. Leila, și îi întinde mâna.
-Tudor, și dau mâna.
Amândoi zâmbesc mulţumiţi de noua descoperire. Liftul se oprește la etajul 9, dar Tudor refuză să creadă asta și să îi deschidă ușa.
-Ei bine, Tudor, ar trebui să cobor. Asta după ce tu îmi eliberezi mâna și poate mă ajuţi puţin cu geamantanul.
-A, da. Îmi pare rău.
-Că m-ai cunoscut?
-Nu! Pentru treaba cu mâna și…
Ea începe să râdă:
-Stai liniștit.
Deschide ușa și trage de valiză. Valiza parcă mai vrea să rămână în lift.
-Fir-ai tu…ieși odată…Leila trage mai tare și când iese valiza căciula îi cade de pe cap. Fir-ar! lasă valiza și se apleacă după căciulă, dar nu o mai pune pe cap. În tot acest timp, el o privea zâmbind. Păi…ne mai vedem. Cred…și îi face cu mâna.
-Bine…pa!
Închide ușile și coboară până la 7. Ajunge, deschide ușile și intră în casă. Bătrânul doarme, cu televizorul aprins la o emisiune despre cum se fură în ţară și nimeni nu face nimic. Merge în baie și dă drumul apei în vana albă cu dungi galbene de la clor. Merge în camera lui, și în timp ce așteaptă ca apa să fie la un nivel bun de o baie, se gândește la ea. La valiza ei, la cerceii ei, la tot ce ţine de ea. Începe să fredoneze iar piesa auzită la ea și merge spre baie. Oprește apa și intră în cadă. Stă acolo și aude liftul și își aduce aminte. Aude clar melodia. O cântă. Cântă și versurile pe care credea că nu le știe. Cântă și așa o vede. E mai frumoasă. Dacă a venit în vizită oare cât va sta? O va mai vedea, nu? Dacă nu…nu poate să se gândească că nu o va mai vedea. Ar fi îngrozitor. Îngrozitor.
Bătrânul se trezește și vrea să meargă la baie. Își ia cârja și se ridică. După doi pași dă de un scaun care îi stă în drum. Înjură, mâraie, bolborosește. Se pune înapoi pe pat, pune cârja lângă el și cu piciorul sănătos împinge scaunul. Scaunul nu intră la locul lui din cauza celorlalte scaune surate. Bătrânul înjură, mârâie, bolborosește. Împinge mai tare scaunul, de data asta cu piciorul său și jumatate și cu jumătatea de lemn. Acum scaunul intră la loc, iar celelalte se depărtează puţin. Își ia cârja din nou, se ridică și pleacă spre baie. Când ajunge în dreptul camerei lui Tudor, se uită inăuntru, și vede că e goală. Înjură, mârâie, bolborosește. Pleacă mai departe, în ecoul sunetului de lemn în podeaua rece. Ajunge în faţa ușii băii și prin geam se vede lumina. Înjură, mârâie, bolborosește. Se oprește cu nasul în geam și iși simte propria respiraţie respinsă de acesta.
-Ai de gând să stai în baia aia până putrezești?
-Da! Şi și după asta!
Înjră, mârâie, bolborosește:
-Bine! Atunci mă duc să ma piș la vecini!
-Așa să faci!
Înjură, mârâie, bolborosește.
Tudor aude sunetul jumătăţii piciorului de lemn cum se îndepărtează. Continuă să cânte și să se gândească la ea…