happiness provider.

 

piesă bună de ascultat în timp ce citeşti asta

seară tristă şi rece de toamnă care durează deja prea mult. ploaia apasă pe pervaz şi pe asfalt şi pe gândurile ei. nu face nimic. stă pe canapea şi priveşte tavanul la fel de gol ca tot ce ţine de ea. program. jurnal. suflet. orice. aude uşa şi înghite în sec. nu ştie cum să mai facă faţă înca unei seri în compania lui distrasă.

intră în cameră şi îşi trânteşte rucscul pe un fotoliu vechi. e obosit şi pare că s-a săturat de toate şi cumva ştie că ea îi e singura distragere din tot haosul vieţii lui, dar nu mai arată asta. doar ochii îl trădează.

ce faci?

nimic. tu?

nimic.

grozav.

iar meditezi?

n-am la ce…

eu nu-ţi mai sunt un subiect destul de bun?

tu eşti plecat. tot impul.

aşa. bun. hai, deschide discuţia.

bineînţeles că iar deschid discuţia, Tudor, bineînţeles! sunt tot timpul singura. într-o cameră, un oraş plin de prieteni, de oameni pe care-i iubeam odată, eu sunt singură. mi-e dor de tine şi de cum erai. de cum eram noi, ca întreg. nu mai sunt fericită şi nu-mi amintesc ultima dată când m-ai făcut să mă simt bine.

îmi spui uneori că mă iubeşti şi eu mă chinui să te cred şi să-mi amintesc de cum era când îmi şi arătai asta. nu mai cred că e iubire, Tudor, sau fericire. e obişnuinţă şi frică de singurătate. dar pentru mine asta-i mai rău decât să nu am pe nimeni. e singurătate trăită în doi şi asta nu ştiu cum se trăieşte. nu mă pricep la asta.

te văd cum te străduieşti să-ţi spui că e okay şi cum vrei să faci situaţia să pară mai puţin ciudată, dar parcă sunt publicul unui spectacol prost. să nu crezi că mă dau bătută, căci asta nu-mi stă-n fire, dar sincer nu mai găsesc soluţii. şi tu nu ştii nici măcar cum să le cauţi.

m-am întors sperând că ceva s-a schimbat, dar totul e la fel. ca atunci când am plecat. până şi praful de pe televizor. nu mai pot să fiu eu singura care încearcă, Tudor, şi am folosit deja de prea multe ori amintirile care mă bucură.

te iubesc, dar eu nu mai sunt fericită aşa. şi încerc să caut, cu tot ce am, un motiv destul de bun să rămân, în timp ce tu zilnic pleci. la asta te pricepi mai bine ca mine. la plecat. şi ştii? niciun aşa-zis prieten nu mă încurajează. ei îmi spun să fac ca tine: să plec. dar eu nu mă dau bătută şi încă sper să găsesc ceva ce mă va face sa rămân.

dar împotriva cui să lupt mai întâi, dacă totul luptă împotriva mea?

Read More

notă.5

şi ce faci în situaţii ca asta?

you suck it up and move on.

Read More

Ten rules for being human.

 by Cherie Carter-Scott

1.       You will receive a body. You may like it or hate it, but it's yours to keep for the entire period.

2.      You will learn lessons. You are enrolled in a full-time informal school called, "life."

3.      There are no mistakes, only lessons. Growth is a process of trial, error, and experimentation. The "failed" experiments are as much a part of the process as the experiments that ultimately "work."

4.      Lessons are repeated until they are learned. A lesson will be presented to you in various forms until you have learned it. When you have learned it, you can go on to the next lesson.

5.      Learning lessons does not end. There's no part of life that doesn't contain its lessons. If you're alive, that means there are still lessons to be learned.

6.      "There" is no better a place than "here." When your "there" has become a "here", you will simply obtain another "there" that will again look better than "here."

7.      Other people are merely mirrors of you. You cannot love or hate something about another person unless it reflects to you something you love or hate about yourself.

8.     What you make of your life is up to you. You have all the tools and resources you need. What you do with them is up to you. The choice is yours.

9.      Your answers lie within you. The answers to life's questions lie within you. All you need to do is look, listen, and trust.

10.  You will forget all this.

Read More

notă.4

Aşa e tinereţea, îşi stabileşte propriile limite, fără a-i păsa dacă trupul le suportă. Şi trupul le suportă întotdeauna.

paulo coelho - veronika se hotărăşte să moară

E inutil să vorbeşti despre dragoste, fiindcă dragostea îşi are propriu-i glas şi vorbeşte de la sine.

paulo coelho - la râul piedra am şezut şi-am plâns

Puteam oare să nu te iubesc?

mircea eliade - nuntă în cer

 

franklyn.

Read More

dreaming with a broken heart.

Danei. pentru pentru că i-am promis. la mulţi ani. dupa 2 luni şi o zi.

mulţumiri Ioanei pentru fotografie.

îmi era străin sunetul valurilor ce se izbeau frenetic de stabilopozi. de fapt, totul îmi era străin. m-am trezit într-o cameră cu care nu aveam nicio legătură, în care nimic nu-mi aparţinea, decât o valiză aruncată undeva, aseară. cu toate astea, nu ştiu de ce, mă simţeam bine într-un loc aproape necunoscut. era o dimineaţă tare frumoasă, cu toate că habar n-aveam cât era ceasul. pe lângă valuri se mai auzeau pescăruşii şi ceva voci. probabil de la vecini.

soarele strălucea puţin cam prea tare, aşa că am fost nevoit să mă întorc, cu speranţa că voi mai dormi puţin. i-am simţit atunci mâna leneşă care dormea şi ea peste trupul meu. m-am întors totuşi, dar n-am mai putut adormi. am stat şi am privit-o năuc. îşi ţinea acum ambele palme sub obraz şi zâmbea. mă intrebam oare ce visa şi dacă îşi va aminti mai târziu. tricoul primit în schimbul muncii sale voluntare îi acoperea abia jumătate de coapsă. era frumoasă aşa, lungită între două straturi de cearşafuri verzi. subconştientul meu îmi şopti atunci bucură-te cât încă e a ta. am zâmbit tâmp şi n-am mai putut răbda. a trebuit s-o mângâi. i-am dat la o parte întâi părul de pe frunte, i-am conturat apoi spâncenele şi, în final, fluturele de pe lobul urechii, care zăcea acolo molatec de ceva vreme.

se trezi imediat apoi. zâmbi şi-şi miji ochii din cauza soarelui ce-i bătea puternic pe faţă. şopti un ‘neaţa’ pe care nu l-am auzit de concentrat cum eram. privi în jur confuză. la fel de străină îi era şi ei camera aceasta pe care o împărţeam. zâmbi când îşi aminti unde este. îşi întinse apoi, cu mişcări de felină leneşă, braţele care în câteva zile ştiam că vor avea culoarea cafelei cu lapte. şi le trânti înapoi pe pat şi oftă: “e unu jumate. oare mai mergem azi la plajă?” am ridicat din umeri absent, căci mai mult n-am putut, iar ea îmi răspunse cu un zâmbet, căci îi era lene să poată face mai mult.

se întoarse pe partea cealaltă se ghemui şi îşi trase cearşaful peste faţă. probabil că vroia să mai doarmă. i-am sărutat atunci umărul. se întoarse din nou spre mine şi mă privi lung. speriat, încercam să-i ghicesc gândul, dar n-am reuşit. niciodată n-am ştiut ce gândeşte. ‘hai totuşi să mergem să facem cafea.’ se ridică, apucă nişte pantaloni pe care urma să-i îmbrace pe drum spre bucătărie şi ieşi, trân…

sunetul canapelei scăpate de vecinul de sus mă trezi. brusc. violent. jaluzelele se luptau cu lumina dimineţii. era o luptă crâncenă care îmi premise totuşi să găsesc ceasul. 11.42. m-am întors spre perete şi mi-am acoperit faţa cu cearşaful. speram totuşi că voi adormi iar. degeaba. ‘somn’ a celor de la luna amară îmi inundă gândurile. ironic, ştiu. ăsta era totuşi semnul că nu voi mai dormi.

m-am ridicat din pat şi am mers să deschid geamul. un aer rece şi-un miros de iarbă recent tăiată îmi lovi faţa. ‘a plouat.’ da, dragule, visul acesta mi-l amintesc. păcat. ştiu că a fost un vis şi aşa va şi rămâne. pentru că tu nu eşti croit pentru astfel de gesturi.

Read More

I fought the X and the X won.

[fără introducere şi fără înţeles, dar poate cu nişte explicaţii. Dana, ştiu că ţi-am pomis, dar asta nu-i pentru tine. o să-ţi scriu, okay?]

ştii vorba aia ‘nu aduce anul ce aduce ceasul’? o ştii, desigur. ei bine, eu n-am bagat-o în seamă niciodată. dar pe tine ceasul mi te-a luat. noaptea te-a luat de langă mine, mai exact. dar nu credeam că ce ţi s-a întâmplat mă va afecta pe mine atât. de fapt nici n-am realizat asta, decât de curând. am fost unul din efectele secundare…

mi-e atât de dor de tine. răsfoiesc poze şi-mi dau seama că nu mai ştiu cum erai atunci. nu-mi aminntesc ce mi-ai spus ultima dată, înainte să… *sigh* tot ce-a mai rămas  din tine e o umbră. un trup din care lipseşte viaţa, spiritul.. dar care încă trăieşte. vocea ta puternică, care odată mă striga la masă, a rămas acum un strigăt surd şi neajutorat. mi-e dor de vocea ta. şi de ochii tăi. ochii tăi pe care întotdeauna i-am invidiat şi mi-a fost ciudă că nu i-am moştenit, căci sunt verzi. dar acum mă privesc goi şi nu-mi mai spun nimic. toată strălucirea lor a dispărut. mă priveşti şi zâmbetul tău tâmp mă doare şi abia pot să-mi abţin lacrimile. şi asta se întâmplă de fiecare dată când ne întâlnim. mă mint de fiecare dată că tu încă eşti undeva în zâmbetul acela mut. şi ştii ce? reuşesc de fiecare dată. mă bucur când te văd, dar e o fericire superficială. fără fond.

şi nu vreau asta. vreau să simt. să fiu fericită şi să nu mă întristez când mă gândesc la voi. să pot râde fără să suspin apoi. dar nu mai pot. mi-ai luat capacitatea asta cu tine. am suferit prea multe şocuri de-astea într-o perioadă atât de scurtă. şi de-asta raţiunea mea, probabil, nu mă mai lasă să iubesc. nimic. nici măcar nu pot să las ceva să se apropie prea mult de mine. nici măcar pe el. de fiecare dată când sunt pe punctul să cedez şi să las ceva să intre în inima mea, ea se apără. ridică un zid pur şi simplu. îi e atât de teamă să mai piardă ceva, încât refuză să mai primească pe cineva. şi eu nu vreau asta.

te rog. te rog întoarce-te şi lasă-mă să iubesc din nou. pentru că nu ştiu cum altfel aş putea supravieţui în lumea asta neutră. spun neutră deoarece nu mai ştiu dacă e bună sau rea. nu mai am cu ce s-o simt. pot, raţional, să spun dacă e corectă sau nu. şi nu e, pentru că uite ce mi-ai făcut. şi încă fără voia ta. iar eu nu ştiu cum să repar asta. şi ei, prietenii, familia, el, inclusiv eu nu merităm asta. ei nu merită să nu-i pot iubi. de fapt îi iubesc, cu tot ce am, mai puţin cu inima. îmi spuneam că o să dispară toate astea, ca data trecută, şi o să pot simţi tot, orice din nou. dar a trecut deja mult de atunci. şi suferinţa e reală. asta-i problema. că e reală. 

Read More

[don't] give hate a chance.

Nu era întâia oară când îl auzeam spunând asta şi nici nu era singurul om care o spunea. Atât de deseori am auzit exclamaţia asta, încât am impresia, falsă desigur, că în ţara mea pâinea e supremul scop al oricui şi măsurătoarea tuturor valorilor sufleteşti. “Vreau să mănânc şi eu o pâine” [şi nimic altceva]. “A mâncat pâine în casa mea.” “Dă-i şi lui, acolo, o pâine.” Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să câştige cât mai multe pâini, izbânda în viaţă si-o apreciază după numărul de pâini de care dispune. Iar maximul de altruism constă în satisfacţia “de a da şi altuia să mănânce o pâine de pe urma ta” [dar nu mai multă, “că se obrăzniceşte”]. Ţară a grâului şi a foamei cornice în trecut, trăieşte şi acum sub obsesia pâinii, care eclipsează oricare alte preocupări ale conştiinţei, orice dramă în zona superioară. Tragediile sunt aci în gradul “luptei pentru existenţă”, căci viaţa, infinit mai uşoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca şi pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit şi pentru cei care vor să rămână cinstiţi, decât oriunde în lume. De altfel, am aflat, în altă împrejurare, un fapt care imi confirmă şi mai mult această falsă impresie: în loc să răspundă la o polemică ştiinţifică a unui coleg al său, un savant localnic l-a vestit că are “să-l facă să se predea prin foame” şi a manevrat aşa încât a izbutit.

Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Read More

notă.3

aşteptasem, probabil, de prea mult timp asta. şi acum m-am aruncat, stȃngace şi inconştientă, în tumultul acesta de vise, aşa-zise, “împlinite”. dar nu ştiu dacă vreau să fiu aici, dacă vreau să plec sau mi-e bine aşa. problema e că nu văd nicio ieşire. nici nu ştiu unde s-o caut.

dă-mi un motiv bun să rămȃn.

Read More

reminder.

people get what they get. it has nothing to do with what they deserve.

absolutely nothing.

Read More

mild disease.

Nu ştiu exact ce să-ţi spun. Nu vreau să mă scuz, vreau doar să mă înţelegi. Nu vreau să exagerez, ci doar să fiu clară. Îmi pare rău că fac asta, dar nu mai găsesc altă cale. Speram să nu se ajungă niciodată aici…

Ştii, la început crezusem că e iar o fază de-a ta. Că-ţi va trece într-o zi, poate chiar următoarea, şi vei veni iar să-mi spui ce mi-ai ascuns. Am sperat şi am aşteptat asta multe zile la rȃnd. Prea multe. Tu încă n-ai venit să mi te destăinui. Eşti tot închis şi rece. Ţi-am numărat cuvintele, Tudor. Doişpe. Vineri –trei. Sȃmbătă – două. Duminică, cȃnd te-a sunat Claudiu – şase. Ieri –unul. Iar acela a fost ‘nu’.  Mai rău chiar: nu doar că refuzi să-mi vorbeşti, dar azi nici nu m-ai putut privi. Te-ai trezit şi ai fugit la duş. Cȃnd te-ai întors n-ai mai tras perdelele, cum făceai de obicei. Te-ai mulţumit să-ti iei hainele. Ştiai că sunt trează. Ştii că mă trezesc atunci cȃnd te ridici din pat. Ai evitat micul dejun ca să nu ne întalnim pe hol. Serios? Preferi să te înfometezi decȃt să mă priveşti? Serios?..

Nu ştiu ce te macină, dar nici n-am să te oblig să-mi spui. Niciodată n-am făcut asta. Întotdeauna am aşteptat să fii pregatit, să-ţi găseşti cuvintele, să-ţi clarifici gȃndurile. De multe ori mi-ai spus să plec, că n-ai nevoie de mine, că nu pot să te ascult. N-am plecat niciodată, pentru că m-ai găsit şi probabil că nu ţi-ai dat seama, dar da - aveai nevoie de mine şi da – am putut să te-ascult. Te-am ascultat, Tudor. De trei ori pe zi, din şase-n şase ore, ca antibioticele, la patru dimineaţa şi uneori am adormit cu lacrimile noastre în păr. În privinţa asta n-ai ce să-mi reproşezi, căci m-am transformat în terapeut personal, cȃnd nici măcar nu-mi doream asta. 

Plec, Tudor. Altceva… nu ştiu ce să fac. Este singurul lucru care cred că ne-ar conveni amȃndurora. Am îndurat destul şi te-ai îndepărtat atȃt de tare, încȃt mi-ar lua prea mult timp să construiesc un drum pȃnă la tine. Şi timpul e singurul lucru care ne lipseşte, ştii prea bine. Nu-ţi spun unde plec, pentru că nu vreau să mă găseşti. Nu vreau nici să mă cauţi. Vreau să mă uiţi. Să suferi întȃi şi apoi să mă uiţi. Da, vreau să suferi că m-ai pierdut, pentru că poate aşa vei realiza că pentru unele lucruri, în viaţă, mai trebuie să şi lupţi. Iar eu m-am săturat să te privesc căutȃndu-ţi armele. Eşti un om slab, Tudor, şi cred că merit mai mult. 

Îţi scriu pentru că nu vreau să plec fără să ştii de ce. Şi nu ştiu cum alfel să ţi-o spun. Ştiu că nu e cea mai potrivită despărţire, după tot acest timp, dar acum îmi este şi mie greu să te privesc. Ţi-am lăsat nişte budincă în frigider. Am făcut-o azi-dimineaţă după ce ai plecat, dar n-am putu s-o mănȃnc pe toată. E singurul lucru pe care ţi-l las. Altceva nu mai am, pentru că ţi-am dat totul. Şi eu plec cu mȃna goală. Geamantanul plin poate fi considerat nimic. Nu conţine nimic care să conteze. 

Atȃt. Nu mai vreau să-ţi spun nimic. Să-mi păstrezi o amintire frumoasă.

There are only two ways I can deal with things. One is in my control: to leave.

P.S.: For every guy who likes a girl:

• hug her more than you kiss her. we like hugs best.
• be the one who made her day, for more days in a row.
• fight for her. never take her for granted, because if you do, she might just lose interest. 

Pp. S.: I feel funny. and it's not 'good funny'.

Read More

wishful thinking. [sau love song for no one 2.]

In primul rand, sa iti explic cum sta treaba. Asta e o chestie pe care am inceput-o undeva intre Craciun si Revelion, anul trecut. Si in capul meu suna muult mai bine si ii gasisem la un moment dat un titlu mai dragut. dar am uitat. De ce n-am scris-o decat acum? Pai pentru ca nu stiam cum sa o incep. si dupa ce am inceput-o mi-a fost lene. si dupa ce nu mi-a mai fost lene nu mai stiam ce sa scriu. asa ca am scris cand am putut si cand am vrut si de-asta a durat atat.

okay. asta contine ce as vrea eu de la un eventual 'lover'. si nu am scris chiar tot. ca as mai fi putut scrie. si da, ma multumesc si cu mai putin. nu mult mai putin. putin mai putin. am scris asta in engleza pentru ca am descoperit ca imi plac foarte mult cuvintele 'random' si 'awkward' desi nu le-am folosit foarte mult. dar am scris in engleza pentru ca mi se parea ca suna mai bine. si nu ma corecta dpv gramatical, ca stiu ca nu-i cea mai buna scriere pe care ai citit-o.

atat. enjoy. :)

I want him to be cute. not incredibly handsome. just cute. I want him to tell me stuff I never heard about. and to be smart. not unbelievably intelligent. just smart. I want him to speak Italian or German or Russian, so he'd tell me things I don't understand and then he'd lie about their meaning. I want him to lay on the floor and listen to music with me. I want him to make me laugh and to hug me at random moments. I want him to share his food and his drinks and his ice-cream with me. I want him to tell me quotes I don't know, because he'd know I love quotes. I want him to watch House and CSI with me. I want him to hold my hand when I'm upset and to tell me that it's gonna be okay. I want him to sing Damien Rice's songs with me. I want him to help me with my homework. I want him to spend half an hour explaining me stuff I don't really care about. I want him to tickle me, so I'd laugh so hard that my stomach would hurt. I want him to tell me everything he likes and dislikes, because I think it's important to know and I can't read minds. I want him to like my best friends and to enjoy hanging out with us. I want us to dance like retards. I want him to play Hercules or Jazz Jack Rabbit or Bomberman with me. I want him to read what I write and to honestly tell me his opinion. I want him to poke me. And to play with my hands and hair. I want him to invent words with me. I want him to be my part-time lover and my full-time friend. I want him to do things I don't like [like biting me or splashing me] because he'd know that somehow I love it when he does that. I want him to philosophize with me. And to sing songs without actually knowing the lyrics. I want him to go out with his friends and then tell me everything about it. I want him to know my parents, so they could trust him. I want him to call me just because. I want him to play tag with me. I want him to know that I'd rather wake up early than stay up late. I want him to wrestle with me. I want him to read the books I love. I want him to pay attention to my favorite songs, because the lyrics sing words I can't say. I want him to trust me enough to tell me stuff about him that nobody else knows. I want him to make me so angry that I'd kick him with my fists and legs and then he'd hold me in his arms until I'd stop crying. I want him to make me tea when I'm sick. I want him to talk about physics with me, because that's the only science which I actually like. I want him to let me drive his car [if he has one], even though I can't drive. I want him to toy-fight with me. I want him to leave me. And then to come back the next day, saying he was wrong and that he missed me. And that he was also sorry. I want us to go out to have coffee and to let me have one of his sugars, so I'd eat it. I want him to kiss me on the forehead and on the neck. I want us to do stupid things together, like going to the sea-side in December. I want him to sleepover. And to watch me sleep, because he'd know that if he touches me, I'll wake up. I want him to encourage me to do things I wouldn't do, because I was scared. I want him to count the stars with me. I want us to cook together. And to play with stray dogs. I want him to take pictures of me just because. I want him to make fun of the fmylife posts with me. I want him to laugh at me and then to kiss me, saying that he was actually just kidding. I want him to admire my earrings and my necklaces. I want him to proudly wear the bracelets I made for him. I want him to tell me I look pretty at random moments. I want him to race against me. I want him to wipe my tears away, even if he was the one to cause them. I want him to 'steal' stuff from me. I want him to borrow me his T-shirts, so I could wear them as PJ's. I want him to take care of me. I want him to wonder through shops with me without buying anything. I want him to be passionate about something I'd find interesting, so he'd keep telling me things about that something. I want him to let me draw or write on this arms, because I was bored. I want him to go with me wherever I want to, whenever I want to. I want him to hang up on me, so then I'd hang up on him. I want him to argue with me, so then we wouldn't talk to each other, just to see which one of us would say something first. I want him to simply hold my hand and take me for a walk. 

I want myself to feel happy and fulfilled when I'm with him.

I want him to exist. And if he does, I want him to find me.

Read More