seară tristă şi
rece de toamnă care durează deja prea mult. ploaia apasă pe pervaz şi pe asfalt
şi pe gândurile ei. nu face nimic. stă pe canapea şi priveşte tavanul la fel de
gol ca tot ce ţine de ea. program. jurnal. suflet. orice. aude uşa şi înghite în
sec. nu ştie cum să mai facă faţă înca unei seri în compania lui distrasă.
intră în cameră
şi îşi trânteşte rucscul pe un fotoliu vechi. e obosit şi pare că s-a săturat
de toate şi cumva ştie că ea îi e singura distragere din tot haosul vieţii lui,
dar nu mai arată asta. doar ochii îl trădează.
ce faci?
nimic. tu?
nimic.
grozav.
iar meditezi?
n-am la ce…
eu nu-ţi mai
sunt un subiect destul de bun?
tu eşti plecat.
tot impul.
aşa. bun. hai,
deschide discuţia.
bineînţeles că
iar deschid discuţia, Tudor, bineînţeles! sunt tot timpul singura. într-o
cameră, un oraş plin de prieteni, de oameni pe care-i iubeam odată, eu sunt
singură. mi-e dor de tine şi de cum erai. de cum eram noi, ca întreg. nu mai
sunt fericită şi nu-mi amintesc ultima dată când m-ai făcut să mă simt bine.
îmi spui uneori
că mă iubeşti şi eu mă chinui să te cred şi să-mi amintesc de cum era când îmi şi
arătai asta. nu mai cred că e iubire, Tudor, sau fericire. e obişnuinţă şi
frică de singurătate. dar pentru mine asta-i mai rău decât să nu am pe nimeni.
e singurătate trăită în doi şi asta nu ştiu cum se trăieşte. nu mă pricep la
asta.
te văd cum te
străduieşti să-ţi spui că e okay şi cum vrei să faci situaţia să pară mai puţin
ciudată, dar parcă sunt publicul unui spectacol prost. să nu crezi că mă dau
bătută, căci asta nu-mi stă-n fire, dar sincer nu mai găsesc soluţii. şi tu nu ştii
nici măcar cum să le cauţi.
m-am întors
sperând că ceva s-a schimbat, dar totul e la fel. ca atunci când am plecat. până
şi praful de pe televizor. nu mai pot să fiu eu singura care încearcă, Tudor, şi
am folosit deja de prea multe ori amintirile care mă bucură.
te iubesc, dar
eu nu mai sunt fericită aşa. şi încerc să caut, cu tot ce am, un motiv destul
de bun să rămân, în timp ce tu zilnic pleci. la asta te pricepi mai bine ca
mine. la plecat. şi ştii? niciun aşa-zis prieten nu mă încurajează. ei îmi spun
să fac ca tine: să plec. dar eu nu mă dau bătută şi încă sper să găsesc ceva ce
mă va face sa rămân.
dar împotriva
cui să lupt mai întâi, dacă totul luptă împotriva mea?