Lui Cosmin, pentru că m-a lăsat să o scriu, deși avea chef de povești.
Şi merci Dan. :]
M-am trezit din cauza tunetului zgomotos ce zguduise întreg cartierul. Întunericul pătruns în cameră era de o profunzime ireală, astfel încât felinarul din faţa casei nu-i mai putea face faţă. Stropii de ploaie loveau puternic geamul și camera s-a luminat brusc din cauza unui fulger.
Atunci te-am văzut și mi-am amintit că îţi dădusem înainte o cheie. Stăteai la capătul patului meu și erai ud din cap până-n picioare. Cu toate că nu-ţi vedeam ochii, știam că erai răvășit, erai zdrobit. Aveai expresia unui om care trăiește știind că a murit. M-am ridicat și stăteam turcește, strângând in braţe pătura. Ţi-ai ridicat ochii și m-ai privit cu o tristeţe departe de a putea fi percepută, care a dat întunericului o notă sobră, neînţeleasă, completându-l. Ţi-am făcut semn să te apropii și ţi-am făcut loc in pat. Mă așteptam să te așezi lângă mine, dar tu te-ai întins, ocupându-mi locul.
M-am întins lângă tine și te priveam în ochi, descifrând motivul vizitei tale neașteptate. L-am înţeles numaidecât, dar tu ai hotărât totuși să mi-l comunici. Te mângâiam pe părul ud când mi-ai spus că ea a plecat, iar tu ești incapabil să trăiești fără ea. Am suspinat, și ţi-am amintit că așa s-a întâmplat și cu cea de dinainte, și cu toate celelalte. Mi-ai replicat că de data asta ‘a fost ceva diferit’.
Am tras pătura peste mine și așteptam să-mi spui tot ce s-a întâmplat, ca de fiecare dată. Dar n-a fost așa. Ploua din ce în ce mai tare, și ceasul din hol bătuse de ora 2. Mi-ai spus atunci, în taina nopţii, că Dumnezeu e în fiecare strop de ploaie și că am greșit când i-am îndepărtat mângâindu-te. Nu te-am crezut și ţi-am arătat asta zâmbindu-ţi. Te-ai apropiat, încercând să mă săruţi. Îţi simţeam faţa rece, răsuflarea întretăiată, căldura buzelor și zbuciumul sufletului; te-am oprit, punându-mi mâna pe faţa ta și degetul mare pe buzele tale pline. L-ai mușcat, sperând că o să-ţi atingi totuși scopul, dar eu ţi-am făcut semn că ‘nu’, și m-am întors cu spatele la tine.
M-ai tras în braţele tale, astfel încât îţi simţeam respiraţia pe umărul meu și cămașa udă pe spate. Ştiam amândoi pe cine iubești cu adevărat, dar tu refuzi încă să recunoști, iar eu am învăţat să trăiesc și așa. Ai împins pătura jos, dezvelindu-mi picioarele, pentru a-mi demonstra că poţi să-i faci treaba de 3 ori mai bine. Am adormit amândoi, răpuși de ploaie și de ora târzie, cărora nu le-am putut face faţă. Am pătruns în visul tău, tu într-al meu, și așa l-am construit pe al nostru.
Când m-am trezit dimineaţă, tu erai plecat, iar eu înfrigurată. Am simţit perna udă de la părul tău și am zâmbit, deși parcă m-am întristat. Ştiam că am să te revăd mai târziu; ceea ce nu știam însă era felul în care vor decurge lucrurile între noi de acum înainte. Nu știam ce semnificaţie aveau întâmplările din noaptea precedentă, dar nici nu am stat prea mult să mă gândesc.
Aveam cursuri, dar era prea devreme să plec. M-am uitat pe geam și am văzut că era soare, așa că, peste blugii roși de sezonul trecut și cămașa brodată primită acum 3 săptămâni, mi-am luat paltonașul gri, subţire, în care susţineai că arăt bine. Am hotărât să plec și să merg pe jos până la facultate.
Era un drum relativ scurt, de vreo 4 staţii, pe care am întâlnit 3 cafenele. Ajunsă la a 4-a, cea în care ne plăcea să ne pierdem după-amiezile, cumpărând ceai cu lapte și scorţișoară, m-am gândit să intru și să-mi cumpăr o cafea cu lapte, dar n-am reușit. Am rămas în geam, uimită să te văd așa devreme. Erai cu ea, povestind și râzând ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu-mi venea să cred că o ţineai de mână în timp ce îţi savurai cafeaua, care nu a fost greu de ghicit că era un expresso fără zahăr. Atunci am realizat că noaptea trecută nu însemnase pentru tine nimic mai mult decât celelalte zeci de nopţi mai mult sau mai puţin similare. Când m-ai văzut, ai fost uimit, și aveai expresia unui om ‘prins cu musca pe căciulă’ aș spune; dar ţi-am zâmbit, pentru că tu n-ai făcut ceva greșit, ci doar ceva tipic pentru tine, în timp ce eu speram la o schimbare.
Dinamica străzii principale care mă despărţea de facultate și vântul ce imi trecuse prin păr m-a trezit la realitate. Am plecat mai departe, fără cafea și fără tine. Te-am iubit până am realizat că doare mult mai puţin dacă pur și simplu nu-mi pasă.