"O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la inceput, sa-ti placa femeia fara de care mai tarziu nu poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica. Inabusi in tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surasul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma.
Iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva... Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere.
Ei bine, intr-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate astea trebuie sa inceteze pana maine la ora 11.35, cand pleaca la gara. [...] Totusi, femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului.
Niciun doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti, caci le-ar ucide pe amandoua."
Camil Petrescu - "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"
O femeie isi da sufletul si pe urma si-l reia intact. Si de ce nu? Are drept sa ia inapoi exact cat a dat.