Am nouazeci de ani. Sau nouazeci si trei. Ori una, ori alta.
La cinci ani, stii si cate luni sunt de cand te-ai nascut. Chiar si la douazeci de ani stii ce varsta ai. Am douazeci si trei de ani, spui, sau poate douazeci si sapte. Insa dupa treizeci incepe sa se intample un lucru ciudat. La inceput e doar o usoara poticneala, o clipa de sovaiala. Cati ani ai? A, am... incepi increzator, insa apoi te opresti. Aveai de gand sa spui treizeci si trei, insa nu e adevarat. Ai treizeci si cinci. Dupa care te simti aiurea, fiindca te intrebi daca asta e oare inceputul sfarsitului. Care este, fireste, insa vor trece cateva decenii bune pana o vei recunoaste.
Incepi sa uiti cuvinte: iti stau pe limba, insa, in loc sa se desprinda in cele din urma de unde sunt lipite, raman acolo. Te duci sus sa iei ceva, insa, in clipa cand ajungi acolo, nu mai stii ce cautai. Iti strigi copilul cu numele tuturor celorlalti copii ai tai si chiar si cu cel al cainelui, pana cand ti-l amintesti, in fine, pe al lui. Uneori, uiti ce zi a saptamanii este. Si, in cele din urma, uiti si anul.
De fapt, nu e neaparat vorba ca as fi uitat una sau alta. Ci mai degraba ca am incetat sa mai tin minte lucrurile. A venit si noul mileniu, asta stiu - atata agitatie si stres pentru nimic, toti tinerii aia care tataiau din buze ingrijorati si cumparau conserve fiindca cineva a fost prea lenes sa lase suficient spatiu pentru patru cifre si nu a lasat decat pentru doua - insa nu stiu daca a fost luna trecuta sau acum trei ani. Si, de fapt, ce conteaza? Care e diferenta dintre trei saptamani sau trei ani ori chiar si trei decenii de fasole batuta, tapioca si rufarie de corp Depends?
Am nouazeci de ani. Sau nouazeci si trei. Ori una, ori alta.
sara gruen - apa pentru elefanti