Zi nasoală. Ba nu. Zi de rahat. Ajunge acasă de la biroul ei îngust și aglomerat ca și interiorul craniului șefului ei. Își trântește geanta și haina pe cuier, dar nu-l nimerește. Intră în baie și mai apoi în cada goală. Acolo poate gândi limpede.
Deci. Să recapitulăm ziua de azi. Dimineaţă mi-am uitat agenda pe birou. Pe biroul de acasă. A trebuit să mă întorc după ea. Întâlnirea de la 11.45 a fost de rahat. Investitori impertinenţi, fără scrupule sau ambiţie. La prânz m-am întâlnit cu Sanda și am mâncat o salată cu roșii putrezite pe vaporul din Cambodgia. A. Şi să nu uit că mironisiţa asta e însărcinată. Alţi bani de cheltuit pe cadourile unui ţânc, care peste 15 ani o să fie alcoolic sau un drogat la colţ de stradă. Asta sună chiar artistic. Recent, salariul meu scăzu, pentru ceva motiv pe lumea asta, cu 3 procente. Recent rămasă fară prieteni, care au hotărât să meargă la munte. Fără mine. Recent rămasă fara iubit, plecat la naiba. Cu tot cu vară-mea. În curând o să rămân probabil și fără...
Sună soneria. O dată. De două ori. Merge și deschide. În faţa ei se afișează un flăcău, cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani. Poartă un fâș lung și o căciulă cu ciucure pe cap. E roșu în obraji, probabil de la vânt. De sănătos sigur nu.
- Măă...scuzaţi că vă deranjez. Băiatul o scanează în întregime, iar atunci ea realizează că nu mai are pe ea decât o cămașă până deasupra genunchilor, care lăsa sutienul să se arate în voie. Doriţi cumva o lingură?
Ea nu aude întrebarea. Se uită fix in ochii verzui ai băiatului și încă are ceva probleme cu stabilirea vârstei. Eu mă plâng că am avut o zi nasoală. Întreaga lui viaţă e nasoală. Şi zâmbește. Cum reușește?
- Lingură? baiatul îi flutură lingura albă de lemn prin faţa ochilor. Ea nu se clintește. Bănuiesc că nu...
Băiatul se îndreaptă cu capul plecat spre ușa vecinei morocănoase care are o crescătorie de pisici într-una din cele 2 camere.
- Nu vrei să...intrii?
Băiatul își ridică privirea, și o urmă de teamă se putea citi in ea, dar zâmbetul lui... Zâmbește cu acea sinceritate perfectă, de care ne temem cu toţii și căruia îi spunem prostie.
- Şi ce să fac înăuntru?
- Bună întrebare, îi zâmbește și ea, dar nu la fel de sincer, și deschide ușa mai mult.
Băiatul se întoarce înapoi spre apartamentul ei. Ea merge cu spatele câţiva pași și îi face loc lui. Băiatul se oprește în hol, își pune rucsacul cu linguri și alte chestii jos, și începe să se descalţe. Ea merge în bucătărie și se așază pe scaunul cel mai apropiat de geam. Băiatul la celălalt capăt la mesei, cu mâinile încrucișate pe masă, uitându-se la ea. Ea stă cu spatele pe perete și cu braţul pe masă, așadar el îi poate vedea doar profilul, luminat de 3 raze de soare care se strecoară printre jaluzelele bej.
- Ţi-e foame? întreabă ea uitându-se la bec.
Băiatul e uimit de întrebare, dar totuși parcă asta aștepta.
- Credeţi că ar trebui...
- Ti-e foame sau nu? 3 secunde mai târziu își întoarce privirea spre el. Băiatul, copleșit de profunzimea privirii ei obosite, dar totodată blânde, aprobă scurt din cap.
Ea deschide, fără să se întoarcă, frigiderul și scoate din el un castron din plastic. Apoi se întinde și îl bagă în cuptorul cu microunde, și butonează, iar apoi acesta începe să scoată sunete, ca orice cuptor cu microunde. Băiatul pare nedumerit și privește fascinat la geamul cuptorului.
- Tehnologie modernă. Câţi ani ai?
- Nu vreţi să știţi întâi cum mă chiamă? uitându-se la geam.
- Nu vreau să știu cum te chiamă. Vreau să știu câţi ani ai?
- De ce? Ce vreţi să-mi faceţi? tot la geam se uită.
- Măi băiete...
Băiatul își întoarce privirea, intersectându-se cu a ei: 3 secunde. 7. 13. 27. Cuptorul cu microunde anuntă că și-a terminat treaba. Încă 4 secunde... Ea se întinde să scoată castronul iar apoi i-l dă lui.
- Mulţumesc.
Băiatul începe să mănânce cu poftă, dar nu se grabește, sperând că astfel își ascunde foamea în faţa ei. Ea zâmbește, bucurandu-se de bucuria lui. O fi un copil bun...
- 18. Puteţi să-mi faceţi ce vreţi. De ce nu vreţi să știţi cum mă chiamă?
- Nu vreau. Nu azi.
- Altădată aţi fi vrut?
Evită întrebarea. Altădată nu te-aș fi chemat înăuntru.
- Dumneavoastră...
- Hai mai lasă-mă cu pronumele astea de politeţe, câţi ani crezi că am? Cincizeci?
- Nu știu, că asta vroiam să vă întreb.
- Tu ai cam mult tupeu...
- Nu numai eu....
- Ce vrei sa spui cu asta?
- Păi, stai la masă cu un străin cu vreo zece, doișpe ani mai mic ca tine, fără pantaloni și cu sutienul la vedere, și fără nicio urmă de...rușine.
E surprinsă de răspunsul lui. Își strânge în zadar cămașa în jurul trupului zvelt.
- Nu-i nevoie, că areţi bine.
Se întoarce la el și îi zâmbește ironic. Deschide un dulăpior și începe să-și caute o ţigară. O găsește, o aprinde, și se lasă învaluită de fumul gri.
- De când faci chestia asta?
- Ce?
- Asta...cu lingurile?
- De mult.
- Şi când n-o s-o mai faci?
- Când o altă domnișoară o să-mi dea macaroane cu brânză încălzite cu tehnologia modernă.
- Şi crezi că o să fie curând asta?
- Nu.
- De ce?
- Nu-s multe ca tine.
Doamne cât a așteptat să audă asta. Şi nici măcar nu știa că vroia să o audă. Şi acum că a auzit-o nu știe ce să facă. Își termină ţigara și o stinge în scrumieră. Se întoarce cu tot corpul spre el, rezemându-și capul in palma stângă, și palma
- Mulţumesc.
- Aha...
Ea îl privește pe el, el privește spre robinet, apoi în pământ și își drege vocea.
- A. Ţi-e sete?
- Păi...nu vreau să...
- Normal că ţi-e sete, ce proastă sunt.
Se ridică și se întinde după un pahar. Băiatul se ridică și el să o ajute, dar ea reușește și singură. Îi umple paharul cu apă, i-l întinde, și se sprijină cu mâinile și spatele de marginea chiuvetei. Băiatul termină paharul cu apă, îl pune pe masă și o privește cu un fel de îţi sunt recunoscător în ochi, care e mai mult decât un simplu mulţumesc.
- Ar trebui să plec.
Ea își trece mâna prin păr, si îl aprobă cu o privire caldă. Băiatul se încalţă repede, își ia sacoșa și iese. Ea adoptă aceeași poziţie pe care o avea când a deschis ușa. Băiatul face 3 pași apoi se întoarce spre ea.
- Nu știu ce ar trebui să spun.
- Nu îmi vinzi și mie o lingură?
- Vrei o amintire de la mine? îi întinde lingura.
- Cât?
- Nimic.
- Termină, îi întinde 5 lei.
- Nu...
- Termină, îl mângâie pe obraz și îi zâmbește. El îi zâmbește la rândul lui și se îndreaptă spre scări. Nu mai mergi la... și arată spre ușa vecinei.
- Nu.
- De ce?
- Nu vreau să-mi strice ziua asta.
Zâmbesc amândoi. Se despart, el îndreptându-se spre scări, ea spre cada goală...